3.5 C
Braşov
sâmbătă, mai 2, 2026
Blog Pagina 22

Restricţii pe pârtiile din Poiana Braşov!

0

Restricţii pe pârtiile din Poiana Braşov!

In perioada 21-24.02.2018 va avea loc in Poiana Brasov competitia FIS Children Trophy.
Accesul pe partii va fi partial sau total restrictionat dupa cum urmeaza:
21-24.02.2018, accesul pe partia Ruia va fi partial restrictionat, aici fiind instalate culoare de antrenament/incalzire pentru participantii la concurs. Culoarele vor fi amplasate pe partea dreapta a partiei, ele fiind delimitate.
21-22.02 Partia Subteleferic va fi complet inchisa pe culoarul de concurs de la pilonul 2 in jos pentru conservare.
Iesirea din partia Drumul Rosu spre telegondola se va putea face pe varianta 3E (ultima varianta de iesire din partia Drumul Rosu spre telegondola) si de asemenea pe varianta 3D (varianta care merge spre telescaunul Lupului) cu iesire in Drumul Albastru. De asemenea va exista un culoar de traversare a partiei Subteleferic in dreptul statiei inferioare a teleschiului Subteleferic, prin care se va putea face accesul spre partia Bradu.
Iesirea din partia Sulinar se va putea face atat catre partia Bradu cat si catre telegondola prin Zidul Mic si partea inferioara a partiei Drumul Rosu.
In zilele de concurs, respectiv 23-24.02.2018, Partia Subteleferic va fi complet inchisa, cu mentiunea ca nu va mai exista culoarul de trecere din partia Drumul Rosu spre partia Bradu, iar accesul din partia Drumul Rosu spre telegondola se va face exclusiv pe varianta 3D (varianta care merge spre telescaunul Lupului) cu iesire in Drumul Albastru, varianta 3E (ultima varianta de iesire din partia Drumul Rosu spre telegondola) fiind de asemenea inchisa.
Autoritațile fac apel catre toți schiorii să respecte indicatiile personalului organizatoric, sa nu intre in zonele delimitate ale culoarelor de antrenament cat si a partiei de concurs si sa schieze cu prudenta in zonele in care partia a fost considerabil ingustata prin amplasarea acestor culoare.

„Muntele din Livadă”.

0

„Muntele din Livadă”

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” şi Asociaţia de Educaţia şi Cultură Outdoor (AECO) Braşov organizează luni, 26 februarie 2018, orele 17,30 la cea de a doua întâlnire din seria de evenimente pe tema natură şi cultură, denumită „Muntele din Livadă”.
Întâlnirea lunii februarie este dedicată Americii de Sud şi se va proiecta o prezentare despre „Alpinism în Cordillera Blanca”. Cartea propusă lunar spre lectură şi discuţie este „Căzând în gol” de Joe Simpson. Prezintă Marian Anghel, ghid montan şi preşedinte al Societăţii Ghizilor şi Liderilor Montani. Dincolo de detalii, garantăm o întâlnire densă în care aflaţi experienţe de viaţă şi întâmplări adevărate despre natură, oameni, cultura şi civilizaţia unor ţări, modele de urmat.
„Muntele din Livadă” este un eveniment cultural lunar relizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Braşov, ce se desfăşoară sub forma unei întâlniri la care pot participa toţi iubitorii de natură şi literatură despre munte. În cadrul evenimentului vor avea loc variate proiecţii de filme sau fotografii, vor fi prezentate cărţi scrise de autori români sau străini şi vor fi relatate expediţii ce au avut protagonişti români şi nu numai.
Mai multe detalii puteți găsi pe pagina de internet http://educatie-outdoor.ro

13 proiecte primesc finanțare din Fondul ”Științescu Țara Făgărașului”!

0

13 proiecte primesc finanțare din Fondul ”Științescu Țara Făgărașului”!

Programul ”Științescu Țara Făgărașului” și-a desemnat proiectele care vor primi finanțare și vor fi implementate în cadrul celei de-a doua ediții. Un juriu independent, format din oameni pasionați de știință și tehnologie și dornici de inovație a selectat 13 proiecte din cele 24 de aplicații primite de la echipe formate din profesori, elevi și organizații neguvernamentale. Proiectele se adresează elevilor din orașele Făgăraș și Victoria, precum și din comunele Bărcut, Cobor, Felmer, Hârseni, Jibert și Lisa.
Programul ”Științescu Țara Făgărașului”, ajuns în 2018 la cea de-a doua ediție, este un program prin care Fundația Comunitară Țara Făgărașului acordă finanțări în valoare de 100.000 de lei pentru proiecte educaționale ce încurajează pasiunea pentru științe a copiilor și tinerilor cu vârste între 6 și 19 ani.
Bugetul pentru proiectele educaționale selectate se ridică la valoarea de 100.000 de lei, iar echipele selectate pentru a primi finanțare vor beneficia de suport în comunicare, în motivarea și implicarea elevilor și în managementul proiectelor.
Cele 13 proiecte ce vor primi finanțare sunt:
1.”Natural Beauty”– înscris de Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea”- producerea de cosmetice naturale, în condiții de laborator, sub îndrumarea unor profesori coordonatori, folosind principii, metode și operații științifice. Proiectul se adresează unui număr de aproximativ 600 de elevi între 12 și 19 ani de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”- Făgăraș și Școala Gimnazială Recea, din mediul rural.
Buget- 6178.8 lei
2. ”Munții – Educația la înălțime”– înscris de Liceul Teoretic ”Ion Codru Drăgușanu” Victoria- realizarea unei aplicații personalizate, atât pentru PC, cât și pentru mediul on-line, aplicație ce va contine harti interactive cu animații flash despre trasee montane din Munții Făgăraș. Beneficiari sunt elevii claselor III –XII, iar bugetul este de 6.000 de lei.
3. ”Ne jucăm, explorăm, învățăm!”– înscris de Colegiul ”Aurel Vijoli” Făgăraș – învățământ primar. Proiectul explorează studierea fenomenelor naturale, într-o manieră atractivă, pentru stimularea interesului elevilor și dezvoltarea aptitudinilor pentru științele exacte. Elevii din ciclul primar vor învăța despre decantare, filtre de apă, circuitul apei în natură, magnetism, vulcani sau circuite electrice, într-un mod practic și interactiv.
Buget- 7451.5 lei
4. ”Micul Einstein”– înscris de Fundația Regen- proiect integrat pentru clasele primare care dezvoltă cunoștințele, atât pe partea de matematică, cât și pe partea de știință- Sistemul Solar, prin machete 3D interactive sau 2D sub formă de puzzle de podea.
Buget- 2.777 lei
5. ”Magia Științei”– înscris de Colegiul Național ,,Radu Negru″ Făgăraș- inițierea unui cerc de științe pentru elevii din clasele III-X, prin introducerea unor noțiuni noi (energie verde etc) și a unei noi discipline (biologia/ecologia).
Buget- 10.263 lei
6. ”Laboratorul din curtea școlii”– înscris de Școala Gimnazială ,,Prof.Dr.Ioan Cerghit″ Hârseni- elevii doresc să descopere utilitatea noțiunilor teoretice în viața de toate zilele, să se dezvolte mental și fizic și să se implice în dezvoltarea comunității. Vor organiza experimente inedite de fizică, chimie, biologie, ecologie și biodiversitate.
Buget- 5.000 lei.
7. ”Făgăraș, prima dată pe aripile vântului”– înscris de Colegiul Național ,,Doamna Stanca” Făgăraș- elevii claselor III-XII vor construi machete prototip, aparate de zbor de mici dimensiuni, controlate de la distanță prin intermediul unei tehnologii de radio-teleghidare și vor învăța să le piloteze.
Buget- 9525.5 lei
8. ”LearningHub”– înscris de LearningHub pentru elevii claselor III-XII- crearea unui spațiu complet echipat, propice învățării programării, găzduirea de training-uri, Ateliere CoderDojo, cursuri de programare, de web-design, de securitate a informației, rețelistică sau hardware.
Buget- 20.909 lei
9. ”We Love Biology” – înscris de Cercul De Biologie Karios al Colegiului Național ,,Radu Negru″ Făgăraș pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal- activitățile proiectului vor curpinde mai multe ramuri ale biologiei: genetică, biologie celulară, biochimie, ecologie, lucrări practice despre diviziunea celulară, observatii microscopice, testarea tipurilor de apă potabilă din Făgăraș sau testarea unor produse de panificație.
Buget- 10.774 lei
10. ”Camera obscură”– înscris de Asociația ”Renascendis – un proiect inedit, de mari dimensiuni, dedicat fotografiei prin procedee istorice, ”clasice”, într-o eră a fotografiei digitale. Punctul de plecare este colecția de fotografie a Asociației Renascendis, compusă din aproape 2.000 de piese. „Camera obscura” se vrea a fi un proiect complet hands-on, ce va implica un grup de elevi de liceu din Făgăraș, între 14 și 19 ani, ce va participa direct la activități de digitizare și conservare a suporturilor fotografice vechi și la ateliere de fotografie prin procedee istorice sau fotografie pe film și realizarea unei expoziții foto.
Buget- 24.810 lei
11. ”Universul Științei”– înscris de Asociația ”Love for Life”- implementarea proiectelor de educație non-formală în rândul comunităților rurale din România. La ora actuală proiectul se desfășoară deja la diferite școli din Făgăraș, Bistrița-Năsăud și Cluj- Napoca, în Făgăraș fiind vorba de Recea și Hârșeni. Aproximativ 1.000 de elevi din Țara Făgărașului, cu vârste între 7 și 15 ani vor învăța despre surse de energie regenerabilă, probleme de mediu, poluare, defrișarea pădurilor și efectele emisiilor de gaze.
Buget- 8.400 lei
12. ”Iarba verde de acasă” – ediția a 2-a, înscris de Asociația ”Docendo discimus”, se adresează unui grup de 22 de elevi, dintre care 15 au parcurs si prima ediție a proiectului. Ei vor realiza observații astronomice cu telescopul și se vor familiariza cu noțiuni legate de biologie, chimie și astronomie.
Buget- 8.900 de lei
13. ”Learning by doing”– înscris de Liceul ”Dr. Ioan Meșotă” Brașov, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea” Făgăraș- proiectarea și confecționarea a patru module demonstrative de conversie a energiei și utilizarea lor în aplicații practice, care să permită aprofundarea noțiunilor teoretice. Proiectul se adresează unui număr de aproximativ 400 de elevi între 12 și 19 ani, ai Colegiului Național ”Dr. Ioan Meșotă” Braşov (clasele V – XII, gimnaziu şi liceu zi) și ai Liceului Tehnologic „Dr. Ioan Şenchea” Făgăraş (clasele IX– XII, liceu zi și clasele IX- XI, școală profesională), precum şi elevilor din clasele V –VIII de la Școala Gimnazială ”Şinca Veche”, din mediul rural.
Buget- 6.160 lei
Cele 13 proiecte alese pentru a fi finanțate din Fondul ”Științescu Țara Făgărașului” vor fi implementate până pe 10 august 2018.
stiintescuFondul Științescu este susținut de Romanian-American Foundation în orașele Bacău, Bucureşti, Brașov, Cluj, Iaşi, Mureş, Oradea, Prahova, Sibiu, Galați, Odorheiu Secuiesc, Oradea, prin competiții similare de proiecte, gestionate de fundațiile comunitare locale.

Primul deces din cauza gripei la Brașov!

0

La Braşov s-a înregistrat primul deces din cauza gripei!

O femeie de 55 de ani din județul Brașov a murit de gripă, în cursul nopţii de luni spre marţi, din cauza virusului gripal A. Până acum numărul deceselor provocate de gripă în acest sezon se ridică la 40.
În cazul femeii de 55 de ani din Brașov care a murit a fost confirmat virusul gripal, avea și alte afecțiuni și nu era vaccinată antigripal. Decesul a fost confirmat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Femeia era internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă, fiind tratată pentru o afecţiune oncologică, imunodeprimată. După ce starea sa s-a înrăutăţit, a fost chemată o echipă de la Spitalul de Boli Infecţioase care, în urma testului rapid, a confirmat existenţa virusului.
În saptămîna 12-18 februarie, la Braşov au fost confirmate 172 de cazuri de gripă, dintre care 32 au avut nevoie de internare, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.

Milioane de euro pentru Gârcini

0

Milioane de euro pentru Gârcini!

Cartierul Gârcini din Săcele va beneficia de fonduri de milioane de euro pentru investițiile prevăzute în strategia de dezvoltare locală a zonei. După ultima evaluare din partea Ministerului Dezvoltării Regionale strategia de dezvoltare locală a comunităţii Gârcini care a rămas pe primul loc cu cel mai mare punctaj din cele 45 de contracandidate.
Din acestea 35 au fost selectate pentru finanţare, strategia GAL Gârcini păstrând prima poziţie şi după ultima evaluare şi după soluţionarea contestaţiilor cu un punctaj de 9,4 puncte. Stategia prevede investiţii în valoare de aproape 7 milioane de euro, bani europeni, cea mai mare parte prin Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional Capital Uman.
Cele mai importante lucrări sunt cele de construcţie a 100 de locuinţe sociale. 100 de case, cel mai probabil modulare, vor fi construite în următorii ani cel mai probabil în zona fostei case NATO. Totodată se doreşte extinderea reţelelor de alimentare cu apă, infiinţarea unui centru socio medical şi unui centru educaţional multifuncţional dar şi furnizarea de servicii socio medicale şi de inserţie profesionaşă. Vor fi stagii de ucenicie şi pachete de servicii sociale gen after school, prevenirea abandonului şi consiliere pentru planning familial. Totodată autorităţile locale vor să depună proiectul pentru construcţia unui nou corp de clădire la şcoala gimnazială nr 5 din Gârcini finanţat tot pe POR.
Studiul de fezabilitate pentru proiectul de construcţie al şcolii 5 are o valoare de aproximativ 5,6 milioane de euro şi prevede construcţia a 3 corpuri de clădire cu 40 de săli de clasă, teren de sport, loc de joacă şi zonă verde.

„Les Petits Riens”

0

Vineri, 23 februarie 2018, de la ora 17.00, în Sala Operei, în cadrul celei de-a patra ediții a Festivalului W.A. MOZART, va avea loc spectacolul de balet „Les Petits Riens” (Micile nimicuri).

„Les Petits Riens” este singurul balet a cărui muzică a fost compusă de W.A.Mozart.
Spectacolul a fost gândit în trei tablouri de Jean-Georges Noverre, pe muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart, și a fost creat la Academia Regală de Muzică din Paris, la 11 iunie 1778.
Pe vremea când Mozart locuia la Paris, Noverre l-a rugat să compună muzica pentru un balet gândit de el în 1767, la Viena. Baletul a fost dansat ca interludiu al operei „Le finte gemelle”, de Niccolò Piccinni. Opera a fost un eșec și după patru reprezentații nu s-a mai jucat. Deși muzica baletului a fost bine primită, lui Mozart nu i s-a dat credit pentru ea, fiind, la acea vreme, foarte puțin cunoscut la Paris.
Multă vreme s-a crezut că partitura baletului a fost pierdută, dar a fost descoperită în arhivele Operei pariziene, la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar de atunci a intrat atât în repertoriul de balet, cât și în cel clasic.
În distribuție, soliștii de balet ai Operei Brașov: Cristina Rotundu, Miruna Moldoveanu, Iulia Coșeriu, Anca Branea, Dorin Mirea, Claudiu Dane, Adrian Scriminț, precum și Ansamblul de Balet al Operei. Coregrafia și regia sunt semnate de Nermina Damian și Edina Papo (Teatrul Național Sarajevo), iar scenografia și costumele de Rodica Garștea. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regia tehnică: Dan Antipa.
Les Petits Riens 23feb2018 Les Petits Riens 23feb2018
foto:www.andreipaulfoto.ro

Calificare de 10 pentru Corona

0

Calificare de 10 pentru Corona

O calificare de 10 la o diferenta de 10 goluri în sferturile de finală ale Cupei României pentru handbalistele Coronei care au acces în faza superioară a competiției după ce au câştigat cu 31-21 (15-11) meciul cu Minaur Baia Mare. După o serie de rezultate negative Corona Braşov a reuşit sâmbătă, să se califice în sferturile de finală ale Cupei României, singura competiţie prin care echipa mai poate spera la îndeplinirea obiectivului în actuala ediţie de campionat.
Echipa antrenată de Dragoş Dobrescu şi-a trecut în cont victoria cu scorul de 31-21, după ce la pauză a intrat la vestiar cu un avans de patru goluri, 15-11, în meciul cu CS Minaur Baia Mare.
Braşovencele au condus pe tot parcursul partidei, una în care Dragoş Dobrescu a rulat tot lotul, oferind minute bune şi tinerelor jucătoare Sorina Tîrcă, Daria Bucur şi Daciana Hosu. De remarcat în acest meci a fost şi prestaţia bună a Anei Maria Mîrcă dar şi a Dacianei Hosu, ambele reuşind să apare inclusiv aruncări de la 7 metri.
Pentru Corona au marcat:
Tiron 6, Neagu 5, Ciuciulete 4, Hotea 4, Tîrcă 4, Buceschi 2, Chiper 2, Mîrcă 1, Tătar 1, Chiricuţă 1, Bucur 1.
Corona va juca miercuri, 21 februarie, de la ora 18.00, în deplasare, cu CSM Bucureşti, şi duminică, 25 februarie, de la ora 12.00, pe teren propriu cu HC Zalău.

ORTOREXIA – OBSESIA DE A MANCA SANATOS

0

ORTOREXIA – OBSESIA DE A MANCA SANATOS

Majoritatea persoanelor incearca sa consume alimente cat mai sanatoase. Insa, ce se intampla in momentul in care aceasta dorinta devine o obsesie patologica si, implicit, o boala? Ei bine, de la aceasta idee a aparut o noua afectiune, numita ortorexie. Termenul provine din limba greaca, cuvantul „orthos” insemnand „corect”. Acesta boala a fost studiata de catre un medic practicant al medicinii alternative, Stevan Bratmann.
Ortorexia, care este tot mai frecventa in societatea contemporana, este in stransa legatura nu doar cu bulimia si anorexia, ci si cu obsesia pentru diete si cultul corpului. Psihologul Catalin Gherasim afirma ca „ortorexia este un curent naturist, care alaturi de anorexie si bulimie se incadreaza in gama maniilor si ideilor fixe”. Daca la anorexie este vorba despre cantitatea de mancare, ortorexia face referire la calitatea hranei. Spre deosebire de acestea, bulimia reprezinta afectiunea care presupune consumarea continua a oricaror produse, dupa care apare sentimentul de vinovatie, determinand eliminarea lor prin voma.
Psihologul mentioneaza ca „persoanele care sufera de ortorexie consuma doar acele alimente pe care le considera sanatoase, fiind o afectiune pe fond nervos. Aceasta, asociata cu alte probleme deja existente, ar putea chiar determina aparitia unor depresii. Persoanele ortorexice sunt usor influentabile in masura in care accepta sau nu consumarea si altor alimente”.
Persoanele ortorexice consuma doar alimente de un anumit fel, precum cele de natura: organica, vegetala, fara conservanti, fara grasimi, fara carne. Ele se hranesc doar cu fructe si alimente crude. Modul lor de preparare este unul special, hrana servindu-se doar in vase din ceramica si lemn, facand si acest lucru parte din ritualul lor obsesiv. Persoanele pot merge kilometri intregi pana cand isi gasesc alimentele dorite, pentru care pot plati si de zece ori mai mult decat pentru unele normale. Unele pot chiar refuza anumite invitatii si evita restaurantele pentru a nu li se oferi alte alimente decat cele pe care si le doresc. Asadar, patologia poate avea efecte grave asupra organismului.
Totusi, medicul primar endocrinolog Pavel Suciu afirma ca „riscul imbolnavirii este redus, daca se respecta aportul necesar de calorii si piramida alimentelor”. Simptomele sunt evidente si la nivel psihic, refacerea fiind in aceasta situatie mai dificila, deoarece specialistul trebuie sa modifice toate obiceiurile ortorexicului, care au fost dobandite de-a lungul timpului.

Accident mortal pe DN1

0

Accident mortal pe DN1 între Perșani și Vlădeni între un camion și un autoturism!

Potrivit șoferilor din trafic șoferul autoturismul a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens izbindu-se de autocamion. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto din vehiculul care a pătruns pe contrasens. În al doilea autoturism se afla doar șoferul, dar acesta nu a suferit vătămări.
Două autoturisme au fost implicate în accidentul în care victima decedată a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale autovehiculului şi a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare pentru extragerea acesteia.accident DN1 Persani1
Timp de mai bine de o oră, traficul în zonă s-a desfăşurat pe o singură bandă. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

România ar putea să nu mai schimbe ora vara și iarna

0

România ar putea să nu mai schimbe ora vara și iarna!

Parlamentul European a votat pentru eliminarea schimbărilor de oră vara și iarna și a votat în favoarea introducerii aceluiași timp pe tot parcursului anului, urmând ca membrii Consiliului European să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară și iarnă. Dacă este cazul, se va propune revizuirea ei.
Deputații europeni au argumentat că mai multe inițiative au arătat o anumită îngrijorare față de modificarea bianuală a orei, care marchează începutul și sfârșitul perioadei de vară și care are loc în ultima zi de duminică din luna martie și, respectiv, octombrie. De asemenea, mai multe studii efectuate indică anumite efecte negative asupra sănătății.
Directiva privind schimbarea orei, care a intrat în vigoare în 2001, stabilește o dată și o oră comune pentru începerea și încheierea perioadei de vară în Uniunea Europeană.
În acest an, trecerea la ora de vară ar urma să se facă la data de 25 martie. În această zi, la ora 02:00 se trece la timpul ”de vară” prin transferul acelor ceasornicului cu o oră înainte. Această decalare cu +1 oră se practică în Republica Moldova, precum și în țările vecine România și Ucraina, ca mijloc de economisire a energiei electrice.