Ceremonie de omagiere pentru veterani de război la Brașov

Cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în Piaţa Unirii din Braşov a avut o ceremonie militară şi religioasă la care au participat oficialităţi locale şi judeţene, comandantul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, comandanţi de mari unităţi şi unităţi din Garnizoana Braşov aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia Regională de Informaţii, Serviciului de Transmisiuni Speciale, membri ai Asociaţiei Veteranilor de Război din Ministerul Apărării Naţionale – filiala Braşov, cadre militare în rezervă şi în retragere, braşoveni de toate vârstele.
Autorităţile administrative ale judeţului Braşov au fost reprezentate de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, prefectul Mihai Cătălin Văsii, și subprefectul Izabella Ambrus, care au depus coroane de flori şi s-au recules la Monumentul Eroilor Dezrobitori de Neam.
ceremonie militara2
Începând cu anul 2007, Ziua Veteranilor de Război este marcată anual, la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora în apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României pentru împlinirea idealurilor naţionale.
Data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.