Victorii în retur

Victorii în retur

Principalele pretendente la locul de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, AS SR Braşov şi Precizia Săcele, au câştigat jocurile din prima etapă a returului, ambele dovedind însă că sunt în căutarea unei forme ideale. Echipa antrenată de Florin Stângă şi Petre Lucian a trecut la scor de neprezentare de Aripile Braşov, 3-0, goluri fiind semnate de Horia Popa şi Alin Damian, care a reușit o dublă.
Deşi au mai avut numeroase ocazii, galben-negrii lasă impresia că încă se caută. De remarcat şi prestaţia excelentă a portarului de 45 de ani Manu Iszak din poarta Aripilor, care a avut numeroase parade reuşite, inclusiv un penalty apărat la acelaşi Alin Damian.
Rivala „stegarilor”, Precizia Săcele, a trecut în deplasare de ultima clasată, Voinţa Hurez, cu scorul de 5-4. Ocupanta locului 3, Olimpic Zărneşti, şi-a amânat startul în retur, jocul de la Avântul Dumbrăviţa fiind amânat din cauza terenului impracticabil.
În urma acestei prime etape a returului, AS SR și Precizia Săcele continuă să fie la egalitate în fruntea clasamentului, cu 42 de puncte, brașovenii având avantajul unui golaveraj mai bun.