Campionatului Naţional de sabie pentru cadeţi

108
La începutul acestei săptămâni, la București s-au deşfasurat ultimele două probe din ediţia 2018 a Campionatului Naţional de sabie pentru cadeţi.
În acest an, titlul naţional şi medalia de aur au fost câştigate de către braşoveanul Rareş Ailincă. Legitimat la CSM Braşov, Rareş a dispus în finală de braşoveanul Andrei Păştin (CS Dinamo), după un duel extrem de echilibrat, scor 15-14. Pe locul trei s-au clasat, la egalitate, Cătălin Prala (CS Dinamo) şi Alexandru Zmău (CSM Iaşi). De remarcat că Ailincă, Păştin şi Zmău, se pregătesc, la Braşov, la Centrul Olimpic, sub comanda antrenorilor Marius Gălăţanu şi Rareş Dumitrescu.
Rareş Ailincă, Andrei Păştin, Alexandru Zmău şi Elton Dincă (CS Riposta), vor reprezenta România la Campionatul European de Sabie – cadeţi, care va avea loc la Sochi (Rusia) în perioada 2-6 martie. La finalul săptămânii trecute, tot la Bucureşti, dar la Cupa Riposta (etapă de circuit european U17), braşoveanca Ioana Crăciun (CS Dinamo-antrenor Rareş Dumitrescu) a reuşit să termine competiţia pe locul 7, în condiţiiile în care braşoveanca a fost cu 4 ani sub categoria de vârstă!