TVA-ul se modifică de la 1 noiembrie 2018

56
Veste bună pentru turismul românesc! TVA-ul se modifică de la 1 noiembrie! Guvernul a aprobat reducerea TVA la 5% în domeniul turismului, pentru cazare, servicii de restaurant şi catering, dar şi pentru utilizarea facilităţilor sportive, parcurilor de distracţii şi recreative. Aceasta masura le da sperante romanilor pentru concedii mai ieftine. Totul depinde insa de alegerea patronilor. Potrivit consultantilor din domeniu acestia ar putea prefera sa nu scada preturile.
Mulţi oameni de afaceri vor prefera să pastreze preturile la nivelul actual şi să ofere servicii în plus în cel mai bun caz. Pentru că există şi varianta ca banii în plus să fie folosiţi pentru investiţii. Potrivit specialistilor  dacă există cerere, s-ar putea ca preţurile să nu se modifice. Relaxare fiscala se poate duce direct în creşterea marjelor de profit.
Datele Institutului Naţional de Statistică arată că măsuri de stimulare, precum acordarea voucherelor de vacanţă, produc rezultate şi efecte pozitive pentru economie. Numărul turiştilor cazaţi în luna august 2018 a fost cu aproape 10% mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Patronii agenţiilor de turism admit că scăderea TVA este un impuls pentru industria ospitalităţii. Cred însă că statul trebuie să investească mai mult în promovarea internaţională şi să se gândească şi la facilităţi ce pot revigora turismul pe termen lung.
Taxa pe valoarea adăugată în turism va fi redusă de la 1 noiembrie. In aceste conditii este posibil ca ofertele de anul acesta pentru vacanta de Craciun sau Revelion sa fie mai ieftine.