Sărbătorește românește 100 de ani de Unire!

Sărbătorește românește 100 de ani de Unire!

Pe 27 martie 1918, Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu țara.
La Brașov momentul centenarului va fi sărbătorit printr-un concert extraodinar susținut de Orchestra Națională de Muzică Populară, FOLCLOR, de la Chișinău.
Spectacolul are loc pe 25 martie, în sala Teatrului Dramatic „Sică Alexandrescu”, de la ora 18.00.
Instrumentiști de o virtuozitate rară și soliști renumiți de muzică populară aduc voia bună și graiul autentic moldovenesc în peste două ore de concert.
“În pauza concertului, sunt pregătite pentru degustare vinuri și dulciuri alese din Barasarbia și România. Pentru toți cei care vor purta la spectacol ia tradițională avem surprize aromate. Și asta nu e tot! Participanții la tombola cu produse tradiționale au șansa să câștige o excursie pentru două persoane în Republica Moldova, unde vor vizita crama celebră de la Mileștii Mici. Crama a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare colecție de vinuri din Europa, depozitate în galerii subterane cu o lungime de peste 50 de kilometri”, precizează Doina Teglaș, președintele Clubului Rotary Kronstadt, organizatorul acestui eveniment.
Concertul este unul caritabil. “Cauza pe care o vom susține și de această dată, este Muzeul Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului, simbolul unității de limbă, cultură și credință românească”, a mai precizat Doina Teglaș.
Biletele s-au pus în vânzare pe site-ul:
https://m.iabilet.ro/bilete-concert-extraordinar-orchestra-de-muzica-populara-folclor-32643/