Junioarele de la ACS Transilvania sunt campioanele României!
Echipa de junioare II a Clubului Sportiv Transilvania Brașov a jucat aproape perfect la turneul final al Campionatului Național, competiție desfășurată la Comănești (Bacău). Fetele de la Transilvania au câștigat titlul pentru Brașov și au ridicat deasupra capului trofeul ce se acordă campioanei României.
Brașovencele au început cu un meci împotriva formației Chimia Râmnicu Vâlcea formație de care au dispus cu scorul de 27-24 (14-11). Pentru fetele pregătite de Mariana Tîrcă au marcat Bianca Lupașcu și Rebeca Necula câte 9 goluri fiecare, Georgiana Olaru 4 reușite, Ioana Bălăceanu și Sorina Vieru câte 2 goluri fiecare și Andreea Buțura o reușită. Din nefericire gruparea de sub Tâmpa a pierdut-o pentru următorul joc pe una dintre cele mai bune jucătoare de pe teren, Rebeca Necula.
În meciul al doilea, Bălăceanu și compania au pierdut jocul disputat în compania formației CSM București cu scorul 21-19, marcatoarele brașovencelor fiind Bălăceanu 6 goluri, Lupașcu și Olaru câte 4, Bujor 3 și Vieru și Petrea câte o reușită fiecare.
În ultimul meci din grupă ACS Transilvania Brașov a trecut de CSS Tulcea cu scorul de 22-19 și a obținut astfel biletele pentru semifinalele competiției. În meciul cu formația de la malul Dunării pentru gruparea de sub Tâmpa au marcat Lupașcu 8 goluri, Rebeca Necula 5 și Petrea, Vieru și Jimbu câte 3 goluri fiecare.
A urmat semifinala, una în care s-au întâlnit cele două formații rivale de sub Tâmpa, ACS Transilvania și Corona. Fetele pregătite de Mariana Tîrcă au dominat întâlnirea și s-au impus la final cu scorul de 22-15. Bianca Lupașcu a fost din nou cea mai bună marcatoare a jocului cu 9 goluri înscrise. Ea a fost excelent secondată de Necula și Bălăceanu cu câte 4 goluri înscrise, de Georgiana Olaru cu 2 reușite și de Petrea, Vieru și Bujor cu câte un gol înscris fiecare.
Ajunse în finală după o muncă extrem de grea, fetele de la Transilvania nu au lăsat nimic la voia întâmplării. Brașovencele au început meciul cu Olimpic Târgu Mureș în forță, au preluat inițiativa, au condus de la un capăt la celălalt și s-au impus fără niciun fel de probleme cu scorul de 31-18. Marcatoarele brașovencelor din finală au fost: Lupașcu 11 goluri, Olaru 10, Bălăceanu 5, Necula și Petrea câte 2 și Sorina Vieru o reușiă.
Brașovencele nu au câștigat doar medaliile de aur ale campionatului național. Georgiana Olaru a cucerit două titluri individuale ea fiind declarată cea mai bună apărătoare și cel mai bun pivot al turneului final, iar Rebeca Necula a fost declarată cel mai bun centru.
„Este un sentiment extraordinar. Sunt mândră de aceste fete minunate care într-un timp foarte scurt au reușit să înțeleagă ce îmi doresc de la ele și să pună aceste lucruri în practică pe teren. Sunt foarte fericită că și-au îndeplinit un vis și au câștigat medaliile de aur ale campionatului național de junioare II. Este momentul lor și trebuie să să bucure de această performanță”, a declarat la finalul competiției antrenoarea brașovencelor, Marian Tîrcă.
„Astăzi este o zi extrordinară pentru clubul nostru. Am reușit o performanță extraordinar de mare și de importantă. Suntem cea mai bună echipă de junioare II din România! Vreau să le felicit pe fete pentru modul în care s-au dăruit pe parcursul acestui sezon și pentru rezultatele pe care le-au obținut. Un merit extrem de mare în realizarea acestei performanțe îl are Mariana Tîrcă. Pentru mine este o deosebită plăcere să pot lucra cu un astfel de om, o profesionistă desăvârșită, care a demonstrat încă odată că este una dintre cele mai bune antrenoare din țară. Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au crezut în noi. Suntem foarte fericiți că am reușit să cucerim acest titlu și cu siguranță nu ne vom opri aici”, a declarat și directorul clubului ACS Transilvania Brașov, Marius Feti.