SPRIJIN ELVEȚIAN PENTRU CĂLDURĂ

SPRIJIN ELVEȚIAN PENTRU CĂLDURĂ

Municipalitatea primește sprijin financiar de la elvețieni pentru reabilitarea reţelelor de transport şi distribuţie a energiei termice din Brașov. Finanțarea este acoradată prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român semnat încă din iunie 2015.
Principala problemă a sistemului centralizat de încălzire al orașului o reprezintă reţelele de transport, care sunt învechite şi supradimensionate. Un ajutor financiar extrem de important vine în continuare de la fondul elvețian care a înțeles despre ce este vorba la Brașov și și-a manifestat susținerea pe viitor a redimensionării şi modernizării sistemul centralizat de termoficare.
În același timp prin strategia de încălzire a Brașovului prezentată recent se dorește și eficientizarea și rentabilizarea Serviciului Public Local de Termoficare. Pentru a deveni rentabil acesta ar trebui să aibă racordate 11.500 de apartamente racordate față de clienţii actuali care sunt aproape 6400. Însă cifra nu este una relevantă în condițiile în care există și posibilitatea racordării unor importanți agenți economici ori instituții care ar totaliza îmreună mai mult de jumătate din necesarul de abonați ai SPLT.

Totodata prin acelaşi program de coopereare guvernamentală româno-elveţiană este finanţată şi reabilitarea termică a două instituţii de învăţămînt din municipiu. Şcoala Gimnazială nr. 4 şi Colegiul de Informatică „Grigore Moisil“.