”Prin ochi de bebe”
Sierra Madre, creatorul unui concept unic de materiale educative pentru copii lansează vineri, 2 martie, la Librăria Șt. O. Iosif, începând cu ora 18.00, seria unică de cărți pentru stimularea dezvoltării bebelușului denumită ”Prin ochi de bebe”. Conceptul se bazează pe o serie de cercetări științifice care arată cum contrastele alb – negru sunt cele mai puternice și mai ușoare combinații de culori pe care un copil le poate recunoaște încă din primele luni de viață. Utilizarea acestor contraste stimulează curiozitatea și activitatea creierului copilașilor cu vârsta între 0-12 luni, contribuind la o dezvoltare vizuală mai rapidă și o mai mare claritate mentală.
Seria ”Prin ochi de bebe” este un concept inovator care include trei cărți în format clasic (Melcul, Zmeul, Furculița & Lingură) și o carte pliabilă ce poate fi desfășurată pe pătuț sau pe păturică (Armonica), toate adresându-se familiilor cu copii cu vârste cuprinse între 0-12 luni și având ilustrații în culorile alb – negru și alb-negru-roșu. Mai multe detalii se pot afla din comunicatul de presă atașat, în plus noi putem punem la dispoziție la cerere o cercetare despre vederea bebelușilor.
„Scopul nostru este ca, prin intermediul cărților, să contribuim la dezvoltarea abilităților copiilor, permițând familiilor să petreacă împreună timp de calitate chiar cu bebelușii lor, oferindu-le acces la lumea micuților. Acest concept a fost un suport în dezvoltarea copiilor mei și astfel am gândit extinderea lui sub forma cărților utile tuturor copiilor. După șase ani de la lansare, seria de cărți a ajuns acum a fi nelipsită din trusoul bebelușilor din Polonia și ne dorim să facem același lucru și în România” a declarat Kamil Ziegler, fondatorul Sierra Madre.