Prelungirea autorizatiilor taxi

92

Prelungirea autorizatiilor taxi

Firmele de taximetrie au început să-și schimbe autorizațiile. Având în vedere că în 31 decembrie 2018 expiră autorizaţiile taxi, Primăria Braşov a demarat luna aceasta procedura de prelungire a acestor documente, pentru o perioadă de încă 5 ani. Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că prelungirea autorizaţiilor se va face numai pentru maşinile mai noi de 10 ani, iar, conform evidenţelor, aproximativ 200 de taximetre ar trebui scoase din uz.
Pentru preschimbarea autorizaţiilor, se vor organiza două etape de depunere a solicitărilor. Astfel, până pe 31 august vor depune actele cele peste 320 de societăţi comerciale care deţin, în total, circa 1.100 de autorizaţii taxi. Conform datelor Compartimentului de transport şi monitorizare din cadrul Primăriei Braşov, până acum, s-au prezentat mai puțin de 50 firme, care au obţinut noile autorizaţii pentru 65 de maşini. Apoi, în perioada septembrie – noiembrie, vor depune documentele cele peste 340 de persoane fizice autorizate şi cele 6 întreprinderi familiale. Pentru a-şi primi noua autorizaţie, administratorii firmelor de transport trebuie să prezinte şi baza de date cu şoferii care conduc aceste maşini, fiind obligate și să facă dovada că au contracte de muncă pentru conducătorii auto, care să acopere minim 8 ore/zi, pentru fiecare autoturism în parte pe care îl deţin. Noile autorizaţii sunt valabile 5 ani, respectiv până la sfârşitul lui 2023. Noile buline pe care taximetriştii vor fi obligaţi să le lipească pe portiere au culoarea mov.