Scoala Profesională Germană Kronstadt 2 – mai aproape de realitate !

122

Scoala Profesională Germană Kronstadt 2 – mai aproape de realitate !

Primarul George Scripcaru a semnat astăzi, 29.03.2018, din partea Municipiului Braşov, protocolul de parteneriat pentru demararea proiectului de înfiinţare a Şcolii Profesionale Germane Kronstadt 2. Acest parteneriat este încheiat între Scoala Profesională Germană Kronstadt, Colegiul Tehnic Energetic Remus Răduleţ, Municipiul Braşov, Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov şi Asociaţia DWK Fit for Future şi are ca obiectiv crearea a unei noi şcoli profesionale în sistem dual din Braşov, şcoală ce va prelua modelul educaţional al Şcolii Profesionale Germane Kronstadt (SPGK).
Aceasta va funcţiona în cadrul Colegiul Tehnic Energetic ,,Remus Răduleţ” (CTERR). În prima etapă, anul şcolar 2018-2019, vor fi înfiinţate, cu sprijinul SPGK, 4 clase cu specializarea electromecanică. Începând cu anul şcolar următor, vor fi demarate procedurile în vederea constituirii unui consorţiu între cele două unităţi de învăţământ, SPGK şi CTERR, cu scopul înfiinţării a doua centre de competeţe profesionale, unul în domeniul electric, în cadrul Colegiului Remus Răduleţ, şi unul mecanic, în cadrul SPGK.
,,Astăzi am dus acest proiect într-o nouă etapă, aceea de a oferi absolvenţilor de clasa a VIII-a posibilitatea de a se pregăti profesional în domeniul electromecanicii, iar în viitor al electronicii şi roboticii, şi de a avea un loc de muncă în oraşul nostru. După cum ştiţi, înfiinţarea şcolilor profesionale în sistem dual este un proiect de suflet pentru mine, dar este şi un proiect necesar pentru dezvoltarea economică a oraşului nostru, pentru că resursa umană bine pregătită profesional creşte atractivitatea unei zone din punctul de vedere al investitorilor. În anul 2012, Primăria Braşov, Clubul Economic German, Inspectoratul Şcolar şi câteva firme din această zonă au ales un drum pentru învăţământul braşovean, acela de a pregăti absolvenţi pentru nevoile pieţei muncii din Braşov. De atunci, în fiecare an, majoritatea absolvenţilor se angajează imediat, iar cea mai mare parte dintre ei, după ani de zile, sunt angajaţi în cadrul aceloraşi companii la care s-au angajat la început. Asta spune foarte multe despre succesul acestui model educaţional. Următorul domeniu în care va trebui să ne concentrăm pentru a dezvolta acest sistem de învăţământ este cel HORECA, pentru că există o nevoie foarte mare pe piaţa muncii pentru angajare în acest domeniu”, a declarat primarul George Scripcaru.
Obiectivul este ca, în următorii ani, numărul de clase care vor funcţiona în cadrul acestui centru de competenţe profesionale în domeniul electric să ajungă de la înfiinţarea de 4 clase a IX-a, în acest an şcolar, la 12 clase a IX-a, iar, în acest fel, să devină un al doilea SPGK, în domeniul electric. În acelaşi timp, semnatarii acestui parteneriat îşi propun să crească şi numărul de specilizări, de la una, electromecanică, în acest an, la minim 3 (respectiv, electromecanică, electronică şi mecatronică).

Foto: Andrei Paul