Opera Brașov vă invită la spectacolul „Don Pasquale”

40
Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, sunteți așteptați la spectacolul cu opera buffă „Don Pasquale” de G. Donizetti. O capodoperă a genului, lucrarea a fost jucată pentru prima dată în istorie pe 3 ianuarie 1843, la Sala Ventadour de la Théâtre Italien din Paris, fiind foarte bine primită încă de la premieră. Această operă comică are o temă mereu actuală: căsătoria nepotrivită. Chiar dacă personajele create de compozitorul G. Donizetti şi libretiştii Michelle Accursi şi Giacomo Ruffini acum 175 de ani sunt inspirate din Commedia dell’Arte, adevărul subiectului invocate şi farmecul melodiei donizzetiene au învins timpul. Succesul s-a datorat subiectului ales şi muzicii, deopotrivă: un bătrân bogat şi singur se decide să se căsătorească, soţia trebuind să îndeplinească două calităţi: frumuseţe şi, mai ales, tinereţe. Întâmplările pline de umor şi farsa în care este prins îl vor trezi pe Don Pasquale la realitate: fiecare vârstă are frumuseţea sa. În distribuția spectacolului de sâmbătă, îi vom regăsi pe artiștii Operei Brașov: Dan Popescu – Don Pasquale, Valentin Marele – Dr. Malatesta, Mihai Irimia – Ernesto, Valentina Mărgăraș – Norina, Aurel Aron – Notarul, Mihaela Pop – Statuia. Participă balerinii Claudiu Dane și Dorin Mirea. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia spectacolului este semnată de Cirstian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga.